Flora prezintă variaţii şi elemente specifice pentru fiecare din cele trei tipuri de relief : câmpie, deal, munte.

La câmpie se dezvoltă o vegetaţie caracteristică stepei şi silvostepei. În stepă vegetaţia a fost modificată de om şi înlocuită pe mari întinderi prin plante cultivate. Terenurile, cu excepţia islazurilor, văilor şi sărăturilor, sunt cultivate cu cereale, floarea soarelui, leguminoase şi, mai puţin, cu pomi fructiferi şi viţă de vie.

Vegetaţia naturală este reprezentată de specii ierboase: peliniţa (Artemisia austriacă), pălămida, pelinul, ciulinul, coada şoricelului, colilia (Stipa capillata), scaietele, spinul, brusturul.

Prin şi pe lângă terenurile cultivate cresc şi plante cu flori frumoase: macul, neghina, cicoarea, muşeţelul, păpădia, codiţa-şoricelului, unele dintre ele având virtuţi terapeutice. Foarte răspândite sunt loboda şi traista ciobanului.

       

(Creative Image foto)

În stepă vegetaţia lemnoasă este rară, reprezentată mai ales de salcâm, dud, ulm, plop, tei şi arbuşti ca măceşul.

     

(Creative Image foto)

În silvostepă, pe lângă terenurile ocupate de culturi, apar păduri limitate la arii mai restrânse, rămăşiţe ale codrilor de altădată, cum sunt cele de la Ruşeţu, Brădeanu, Văleanca, Crângul Buzăului, Frasinu, Spătaru şi cele de la nord-est de oraşul Râmnicu Sărat.

La sud-vest de municipiul Buzău, în câmpie, se află pădurea Spătaru, rezervaţie floristică cu o suprafaţă de 165 ha. Aici predomină frasinul pufos (Fraxinus pallisae). Alături de el vegetează stejarul (Quercus robur), stejarul pedunculat (Quercus pedunculiflora), jugastrul (Acer campestre), părul pădureţ (Pirus piraster), arţarul tătăresc (Acer tataricum).

     

(Creative Image foto)

Specii asemănătoare celor din pădurea Spătaru vegetează şi în pădurea Frasinu, altă rezervaţie, cu suprafaţa de 158 ha, pădure de tip frăsinet de depresiune din silvostepă. Numai aici se găsesc împreună cele două specii de frasin : Fraxinus palissae şi Fraxinus angustifolia.

Pădurea Brădeanu, rezervaţie forestieră cu suprafaţa de 2,1 ha, reprezintă un rest al vegetaţiei lemnoase din silvostepa Munteniei, aparţinând, din punct de vedere fitogeografic, pădurilor de stejar brumăriu.

Zona dealurilor subcarpatice şi zona de munte sunt ocupate de păduri etajate astfel: etajul stejarului, etajul fagului, etajul coniferelor şi etajul tufărişurilor sau subalpin.

Zona subcarpatică este acoperită predominant de stejar în amestec, pe măsută ce altitudinile cresc, cu fagul. Sub influenţa föhnului şi datorită unor condiţii topoclimatice specifice, în zona colinară se întâlnesc specii de nuanţă submediteraneeană-pontică : cărpiniţa (Carpinus orientalis), scumpia (Cotinus coggygria), liliacul sălbatic (Syringa vulgaris), mojdreanul (Fraxinus ornus), stejarul pufos (Quercus pubescens), cerul (Quercus cerris), gârniţa (Quercus fraenetto), aliorul de stepă (Euphorbia steposa), migdalul pitic (Amigdalus nana), cârcelul (Ephedra distachia), jaleşul plecat (Salvia nutana), unghia găii (Astragalus dasyantus), măciuca ciobanului (Echinops ruthenicus).

De la altitudinea de 600 m începe regiunea dealurilor înalte şi, totodată, în etajul fagului ce se întinde până în jurul altitudinii de 1200 m. Aici, pe lângă Fagus silvatica, cresc carpenul, teiul alb, paltinul, mesteacănul, dârmozul (Viburum lantana), cruşinul (Rhamnus frangula) şi lianele Hedera helix şi Clematis Vitalba.

Dacă în deşişul pădurilor de fag sunt puţine plante cu flori, în luminişuri se află o abundenţă de specii: săbiuţa (Gladiolus imbricatus), pana zburătorului (Cynanchum vincetoxicum), sânziana (Galium odoratum), aliorul (Euphorbia amigdaloides), trepădătoarea (Mercurialis perennis); în fâneţele de pe Bâsca Mare: murul (Rubus sulcatus), fragul (Fragaria vesca), năvalnicul (Pteridium aquilinum) ş.a. Pe terenuri defrişate se instalează adevărate covoare de zburătoare (Chamaenerion angustifollium).

În pădurile de fag şi de brad, în locuri umbroase şi umede, cresc diverse specii de ciuperci, muşchi şi ferigi (Driopteris filix-mas, Equisetum).

În unele sectoare peste jumătate din arboret îl constituie bradul. La această altitudine, în pădurea de fag cresc anemone, pochivnic (Asarum europaeum), leurda (Allium ursinum), socul roşu. În locuri cu exces de umiditate se pot întâlni Athyrium filix-femina, Myosotis palustre, Filipendula ulmaria, Equisetum silvaticum, briofitele Mnium punctatum, Fissidens cristatus – plante hidrofile.

Ultimul etaj, acela al zonei subalpine, este reprezentat de pajişti întinse cu ierburi şi tufărişuri. Pe versanţii nordici predomină ienupărul pitic (Juniperus communis). Pe versanţii sudici şi sud-estici cresc afinul (Vaccinium myrtillus), merişorul (Vaccinium vitisidaea) şi - spre poale, pe terenuri abrupte şi umede - arinul verde (Alnus viridis), care formează aici grupuri masive, cu sistem radicular bine dezvoltat, care opreşte declanşarea eroziunilor şi alunecărilor de teren.